duminică, 3 iulie 2011

OFERTA LUNII IULIE-APARAT ORTODONTIC CU 50% REDUCERE!

Reducerea ta pentru luna iulie: aparat ortodontic fix metalic la doar 1500 RON/arcada! (pret normal: 3300 RON/arcada). Oferta este valabila intre 1.07-31.07.2011, asa ca grabeste-te sa profiti de ea la unul dintre sediile noastre:
Life Dental Care- Piata Victoriei, tel:031 437 02 68
Life Dental Spa -Piata Romana, tel: 0726 549 509 
Life Dental Care-Piata Muncii, tel:021 321 30 99
www.lifedentalcare.ro

duminică, 19 iunie 2011

TRATAMENTUL ORTODONTIC LA COPII

            Necesitatea tratamentului ortodontic precoce la copil

Anomaliile dento-maxilare la copil,numite si malocluzii,dismorfoze,dizarmonie dento-faciala, sunt tulburari ale procesului de dezvoltare normala a Aparatului dento-maxilar(ADM).
Ele sunt rezultatul intrepatrunderii actiunii unor factori etiologici generali(ereditari: diferente intre marimea dintilor si a maxilarelor ,neuroendocrini:hipo- sau  hipertiroidism, dismetabolici:avitaminoze, rahitism,tulburari de absorbtie)si locali(obiceiuri vicioase: suptul degetului, muşcarea buzei superioare sau inferioare, respiraţia pe gură sau atitudinile posturale:sprijinitul pe menton,dormitul pe aceeasi parte , cu o perna prea mare sau prea mica,particularitati ale comportamentului muscular: mai ales pozitia si functia limbii, a obrajilor, buzelor,modificari ale sistemului dentar: aspectul, forma dintilor, numarul, timpul si ordinea de eruptie etc).
Aceste afectiuni sunt foarte raspandite si frecventa lor este in crestere.Atfel, la copii intre 3- 7 ani incidenta este de 23,4%, iar la cei intre 7-14 ani incidenta creste ingrijorator pana la 54%.Frecventa mare si variabilitatea manifestarilor se explica prin complexitatea in dezvoltare a acestui aparat,prin pozitia pe care o ocupa in organism, fiind expus la actiunea factorilor interni cat si la actiunea a numerosi factori externi. 

Cand are nevoie copilul de aparat dentar?
-Pierderea precoce, tardiva sau neregulata a dintilor de lapte,
-Dintii sunt rotati,
- Dintii  sunt pozitionati in afara arcadei sau in interiorul ei,
- Dintii frontali superiori ies cu mult in fata celor inferiori ,
- Dintii superiori nu se potrivesc fata de cei inferiori cand muscam,
-Dintii nu se intalnesc intre ei,
- Inghesuiri dentare,
- Spatii interdentare,
-Dureri la inchiderea sau deschiderea gurii,
-Dificultati in a mesteca sau musca,
-Copilul isi musca obrajii,
-Copilul scrasneste dintii in somn,
-Copilul respira cu gura deschisa
-Vorbire dificila.


Ce se intampla daca nu tratam anomaliile dento-maxilare?
- o anomalie netratata evolueaza  in timp cu favorizarea complicatiilor:
·        dintii nealiniati sunt foarte greu de spalat si curatat ducand in timp la aparitia cariilor si a gingivitei
·        ocluzia(muscatura) incorecta produce in timp abraziune dentara, mobilitate si chiar pierderea dintilor
·        afectarea articulatiei temporo-mandibulare cu aparitia durerilor mari
·        mestecarea alimentelor dificila sau chiar imposibila
·        probleme de pronuntie
·        afectiuni digestive
·        modificarea inestetica a fizionomiei
·        un suras inestetic poate crea probleme de integrare sociala ,incredere in sine scazuta, depresie.


Cand este momentul ideal pentru inceperea tratamentului?
In general, tratamentul ortodontic se incepe in copilarie, in jurul varstei de sapte ani. In aceasta faza a dezvoltarii medicii pot observa deja problemele de crestere a maxilarului si a dintilor permanenti. Unele probleme ortodontice sunt mai usor de corectat daca sunt descoperite din timp, au un rezultat mai bun si mai rapid.

Avantajele unui tratament  precoce sunt:

·                                 -ghidarea corecta a dezvoltarii maxilarelor;
·                                 -prevenirea unor interventii ulterioare chirurgicale ;
·                                - corectarea obiceiurilor vicioase;
·                                - ghidarea corecta a eruptiei dintilor permanenti ;
·                               - imbunatatirea aspectului facial si a increderii  in sine;
·                                 -experienta pozitiva a copilului la prima intalnire cu medicul stomatolog ,cu stabilirea unei relatii favorabile pentru viitor;
·                                 -costurile tratamentului sunt mai reduse in fazele incipiente ale anomaliei.
Asadar, daca esti si tu parinte nu  uita de vizitele obligatorii la stomatolog ale copilului tau. Acest lucru simplu poate avea un impact maxim asupra sanatatii sale orale !
Diagnosticul şi tratamentul anomaliilor dento-maxilare sunt realizate de medicul dentist ortodont. Prin tratamentul ortodontic,cu aparate dentare mobile sau fixe,se va obţine o sanatate orala imbunatatita,un zambet frumos, dinti sanatosi!




sâmbătă, 4 iunie 2011

PACHET DE FRUMUSETE PENTRU MIRESE

Te afli in pragul celei mai frumoase zile din viata ta? Atunci este momentul sa stralucesti cu adevarat!
LIFE DENTAL SPA iti ofera un pachet incredibil pentru frumusetea ta:
      Consultatie stomatologica
      Detartraj cu ultrasunete
      Periaj profesional
      Albire dentara cu lampa accelerator de albire
      Bijuterie dentara
Toate acestea la un pret excelent: 850 RON in loc de 1590 RON!
Suntem alaturi de tine si te asteptam sa zambesti ca o diva in cea mai frumoasa zi din viata ta!
Programari: 0726 549 509
LIFE DENTAL SPA (zona Piata Romana)
Intrarea Biserica Alba nr.1, parter, Ap.6, interfon 006
sector 1, Bucuresti

duminică, 15 mai 2011

Sfaturi pentru parinti


Cand este recomandat  sa aduc copilul la stomatolog?
Copii pot prezenta probleme ale danturii inca de la aparitia dintilor, fapt pe care parintii este posibil sa nu il observe .Este bine ca micutii sa viziteze  medicul dentist de la varste fragede (1-2 ani ) pentru ca acesta sa se familiarizeze cu mediul medical  si cu personalul din cabinetul stomatologic.
In general, la prima sedinta  i se va prezenta copilului scaunul dentar intr-un mod hazliu si pe intelesul lui (poate fi o “nava spatiala”), la fel si alte instrumente (care pot fi  “albinute”,”bondarei”, “scobitori  electrice” etc)  si se va face o consultatie daca el este de acord  si se simte pregatit.
Dupa stabilirea acestei legaturi dintre medic si copil se pot trece eventual la alte manopere  medicale realizate tot in confortul lui. Copii vor fi recompensati la final , ramanand cu o amintire placuta din cabinet.
Cum ingrijesc dintii copilului meu?
Trebuie cunoscute cateva notiuni legate de alimentatia copilului si igiena dentara. Este bine ca in alimentatia copilului sa se evite administrarea de sucuri dulci din comert, si alte preparate ce contin mult zahar, acestea ataca smaltul dintilor. De la varsta de 2 ani biberonul trebuie sa fie inlocuit din modul de alimentatie al copilului, deoarece apar deformari ale maxilarului.
Este recomandat ca dimineata si seara inainte de culcare sa spalati  pe dinti bebelusul cu o periuta de dinti moale , nu trebuie neaparat folosita o  pasta de dinti. Dupa periajul de seara nu mai este administrat nici un aliment sau lichid copilului si nu este recomandat ca acesta sa adoarma cu biberonul cu lapte sau ceai indulcit , deoarece acest lucru poate duce  la aparitia cariei de biberon.


marți, 10 mai 2011

Cateva notiuni de igiena dentara

Cum pot sa imi curat dintii corespunzator?
 Sunt mai multe produse disponibile in prezent. Medicul stomatolog va va recomanda cea mai buna periuta de dinti sau pasta de dinti ca si tehnica corecta de periaj. Este important sa folositi mereu o periuta de dinti eficienta, o pasta de dinti potrivita si in cele mai multe cazuri unele produse de curatare interdentara.

Care este cea mai buna periuta de dinti?
   Este recomandat ca adultii sa foloseasca o periuta de dinti cu perii medii. Filamentele periutei trebuie sa fie rotunjite la capat si confectionate din nailon. Incercati sa folositi numai miscari blande asupra gingiilor. Puteti opta si pentru o perie de dinti cu peri naturali, este foarte eficienta, insa trebuie schimbata mai des (la 1,5 luni) deoarece se incarca mai rapid cu bacterii.

O periuta de dinti electrica este buna?
   Unii pacienti prefera o periuta electrica. Aceasta este utila in special pentru oamenii cu un handicap fizic. Aceste periute au de-obicei un cap vibrator care are miscari circulare. Puteti sa va achizionati periuta electrica de la farmacie, ea functioneaza pe baza de baterii. Este indicat insa sa folositi cu grija acest tip de perie, deoarece un periaj dur si insistent poate duce la lezarea dintilor si a gingiei.

Dar periutele pentru copii?
    Este la fel de important ca si copii sa foloseasca produse de ingrijire orala. Cautati periute care au capul mic cu perii din nailon potrivite varstei copilului dumneavoastra. Sunt multe periute de dinti care incurajeaza copilul dumneavoastra sa mareasca timpul de periaj, de asemenea exista si periute speciale electrice.

Trebuie sa imi ajut copilul sa se spele pe dinti?
  Da, copilul trebuie supravegheat pana la 7 ani. Este important sa impuneti un program pentru igiena orala si o dieta echilibrata de la o varsta foarte mica.

Cat de des trebuie sa imi periez dintii?
   Este important sa va periati dintii de 2 ori pe zi, in special inainte de culcare. Periajul ar trebui sa dureze in jur de 2 minute, incercati sa limitati consumul de dulciuri sau bauturi acidulate. Periutele electrice au un timer special care anunta trecerea celor 2 minute.

Ce fel de pasta de dinti trebuie sa folosesc?
  Exista paste de dinti cu fluor, ele ajuta la prevenirea aparitiei cariilor; exista, de asemenea si paste de dinti cu ingrediente naturale pentru cei care doresc o ingrijire de tip “bio”.

Dintii mei au pete! Ce pot sa folosesc?
  Sunt unele paste de dinti care inlatura petele de pe dinti, ele contin un procent de bicarbonat de sodiu. Este important sa stiti ca aceste paste de dinti nu fac decat sa inlatura petele, nu albesc dintii.

Dintii mei sunt sensibili.
  Sunt paste special pentu dintii sensibili. Unii pacienti lasa pasta de dinti in zona dureroasa care acceleraza procesul de reducere a durerii.

Trebuie sa ma curat interdentar?
Da, ata dentara este la fel de obligatorie ca si peria de dinti, pentru ca este singura care curata spatiile inguste dintre dinti, unde se formeaza foarte frecvent carii. O puteti folosi o singura data pe zi, seara, sau dupa fiecare periaj.
    
Am punti. Cum pot sa le curat?
  Este important sa curatati puntile ca si cum ar fi dinti naturali.  Exista periute speciale pentru curatarea lucrarilor protetice, si este indicata folosirea dusului bucal pentru indepartarea resturilor alimentare retinute de acestea.

Ar trebui sa folosesc o apa de gura?
  Multi pacienti folosesc ape de gura zilnic, acestea ajuta la o respiratie placuta, inlatura toate resturile alimentare. Apele de gura contin agenti antimicrobieni care va ajuta sa aveti dintii si gingiile curate.
Unele ape de gura contin alcool care sunt mai eficiente, consultati medicul dentist inainte de a folosi o apa de gura cu alcool. Tineti la distanta apa de gura cu alcool de copii.
  Unele ape de gura sunt special pentru pacientii cu probleme parodontale. Ele contin clorhexidina care este foarte eficienta in tratarea gingiilor inflamate. Aceste ape de gura trebuiesc folosite cu moderatie, ele nu sunt pentru uz zilnic. Incercati sa urmati instructiunile, clorhexidina poate colora dintii daca nu este folosita corect.


luni, 21 martie 2011

INSARCINATA LA DENTIST



Esti insarcinata? Iata recomandarile noastre pentru a-ti pastra dintii sanatosi si puternici!
1.
igiena ta dentara trebuie sa fie exemplara: periaza-ti dintii de 2 ori/zi , dimineata si seara!
2.
foloseste ata dentara cel putin o data pe zi!
3.
adopta o dieta sanatoasa si echilibrata, astfel incat organismul tau sa beneficieze de toate vitaminele si mineralele necesare unui sistem osos sanatos. Asigura-te ca ceea ce mananci contine vitaminele A, B2, C, D, E precum si Ca, P, Mg!
4.
Programeaza-ti vizite regulate la stomatolog pentru igienizari dentare profesionale.

De evitat in timpul sarcinii:

- radiografiile dentare

-albirile dentare profesionale

-administrarea de medicamente fara recomandarea medicului

Daca ai o urgenta dentara....

-prezinta-te imediat la medicul dentist, deoarece durerea si infectiile locale pot pune in pericol sarcina (nastere prematura);

-dentistul trebuie sa colaboreze indeaproape cu obstetricianul tau, pentru a se lua toate masurile de siguranta necesare cazului tau;

-in general, se rezolva urgentele absolut necesare, oricare alte probleme se temporizeaza pana dupa nastere daca acest lucru este posibil.

Afectiuni frecvente la gravide:

Gingivita de sarcina este cea mai frecventa problema dentara in timpul sarcinii, care afecteaza aproximativ 50% din femeile insarcinate. Gingiile devin rosii, inflamate si sangereaza usor la periaj, sau la folosirea atei dentare. Gingivita este cauzata de bacteriile din cavitatea bucala, si favorizata de nivelele amplificate de progesteron si estrogen din organismul mamei, ce determina o crestere semnificativa a fluxului sangvin la nivelul gingiilor.

Parodontopatia (parodontoza) apare ca urmare a gingivitei agravate si netratate la timp, si se manifesta prin inflamatie, infectii la nivelul gingiilor, precum si distrugerea tesuturilor de sustinere a dintilor in alveolele osoase. Poate avea ca rezultat mobilizarea si pierderea dintilor de pe arcade, si poate fi un factor implicat in nasterea inainte de termen sau a unui copil cu o greutate sub cea normala pentru un nou-nascut.

Tumorile de sarcina sunt concrescente ale gingiei ce pot ingreuna activitati normale precum vorbitul, inghititul, mestecarea alimentelor. Daca disconfortul creat este foarte mare, ele pot fi indepartate de medicul stomatolog.